Foarte puțin am menționat că în a mea călătorie n-am fost singură, ci alături de încă 13 sufletele ghidate de Narcis Cernea – cel ce ne-a adunat într-un „Retreat pe Camino”
Deși cunoșteam doar 4 persoane feelingul a fost de „ne știm de o viață”
În acest context am lăsat controlul și planificarea. Cea mai grea provocare asta a fost.
N-am știu decât în ultimele 2 zile câți km avem de parcurs și în ce orașe ajungem, în rest, glumița internă era „mai avem 1 km” ce uneori erau 10 sau 5 sau chiar mai mulți.
În fiecare zi am avut o temă de gândire pe care nu o voi divulga pentru a păstra surpriza pentru cei care vor face acest retreat în viitor. Au fost momente de conectare și vulnerabilizare puternice, am plâns, am râs, am meditat și am tăcut împreună. Am avut un mediu perfect pentru a împărtăși lucruri pe care doar sufletul meu le știa și contextul perfect pentru a le elibera.
Am făcut baie în râu pe ploaie, am făcut baie în ocean, am depășit împreună multe limite și ne-am dat voie să „murim” pentru a renaște în versiunea noastră nouă. Am și sărbătorit împreună fiecare final de zi și finalul celor 130 km parcursi.
Am și dormit toți în camere de 12, 26, 40 :)) la albergue și ne-am susținut pe drum ori de câte ori a fost nevoie. Am învățat unii de alții și ne-am fost cele mai faine oglinzi. La final, deja făceam planuri pentru Camino Francez pentru a-l parcurge împreună iar până la el ne vom întâlni în alte contexte.
De 2 ani vizualizez cum mi-aș dori să fie Camino pentru mine și încă din prima zi mi s-a părut wow că e fix cum l-am pus pe hârtie: în liniște pe tehnici de Vipassana, în conectare profundă, cu meditație, bucurie, fără grabă și cu tot ce aveam nevoie pentru a mai evolua un pic pe toate ariile vieții.
Sunt foarte recunoscătoare pentru că ne-am co-creat așa drum împreună și sunt convinsă că experiența aceasta ne va lega pe viață.