12 iulie 2024 rămâne pentru mine ziua în care am ajuns la Capătul Pământului.
E greu de descris în cuvinte tot ce am trăit până aici și tot ce am simțit când am văzut borna cu 0,000 km
Au fost momente pe drum, mai ales când turna cu găleata, când credeam că nu mai ajung la ea.
Apusul a încununat toată această experiență și a fost o materializare a unei dorințe matinale: să prind un apus pe Camino și să-l savurez până la ultima sclipire a lui. Așa a și fost. Mai vreau și un răsărit. Vedem dacă iese.
Drumul acesta a început cu o intenție puternică de materializare a lui și tot ce am cerut mai specific sau doar în gând am primit. Și pentru asta sunt recunoscătoare. Despre sincronicități nici nu mai spun, au fost nenumărate.
Energia ce mi-a oferit-o acest loc, senzația de a fi de neoprit dar mai ales promisiunile pe care mi le-am făcut pe acest drum mă vor susține și din momentul în care ajung acasă.
Sunt multe de scris despre experiența mea pe Camino, despre oamenii faini cu care sunt aici, despre ghidul ce m-a făcut să renunț la control și cel mai probabil postările vor continua și când ajung acasă. Pe scurt, în primele 4 zile n-am știut unde o să ajung, câți km am de parcurs, ce mă așteaptă pe drum. Am mers și m-am bucurat în momentul când auzeam: „Dragilor, am ajuns”
