Universul mi-a oferit ce am cerut ieri.
Azi a fost o zi în care am simțit binecuvântarea acestui drum.
Chiar acum mă îndrept pentru a prinde apusul la Finisterre – ce se în traducere înseamnă „Capătul Pământului” și au fost multe sincronicități pentru care simt recunoștință.
După ce am încheiat o meditație pe plajă, chiar înainte de a face o baie în ocean (da, e rece), a ajuns lângă mine o pană de pescăruș. În stânga aveam piatra, în dreapta aveam pana. Suport și provocare în egală măsură.
E ca și cum Universul mă invita să aleg.
Urmează să mă eliberez și de piatră, iar pana o voi aduce cu mine în țară să-mi amintească de calea ușoară ce o pot alege în orice clipă dar și de ușurința cu care am parcurs acest drum, aproape 100 km.
Febră nu am, doar nițel bronz de azi, m-am prăjit bine pe brațe pentru că nu m-am gândit să dau cu protecție solară și o bătătură simpatică fix în talpă. Mai am un pic din traseu… mă așteaptă Muxia și înapoi la Santiago.
Azi am primit și cea mai valoroasă diplomă de până acum: cea de pelerin și cea care îmi va aminti până la finalul vieții că nimic nu mă poate opri.
Buen Camino



