Închei ziua 2 pe Camino cu 22 km din care jumătate prin ploaie caldă de vară ce a căzut din cer fix la momentele potrivite. Atâta recunoștință pentru ploaie n-am crezut că pot simți, deși eu sunt o mare iubitoare a ei.
Cum a fost azi? A fost în liniște, pe practică de Vipassana și doar la popasuri ne-am conectat și mai profund toți cei 13 ce parcurgem împreună acest drum. Iar spre final de drum am făcut o baie genială împreună, într-un râu.
Dimineață mi-am ales piatra pe care o voi duce zilele acestea cu mine până ajung la locul în care o voi lăsa.
Povesteam cu un suflet drag chiar înainte de plecare despre acest ritual… de a lua o piatră la început de drum care semnifică durerea ce vrei să o lași pe Camino… mai în glumă m-a întrebat câte pietre aș lua… iar răspunsul meu a fost „un bolovan mare”
N-am luat un bolovan, însă am luat o piatră pe care să o pot ține în mână pe tot parcursul drumului. După ce am spălat-o am văzut că avea bucăți strălucitoare prin ea și în secunda 2 m-am întrebat: cum arunc frumusețea asta de piatră?
Mai apoi, drumul, liniștea și ploaia mi-au adus conștientizările de care aveam nevoie.
Nu m-am uitat până azi la faptul că acele momente strălucitoare din viața mea sunt cele care leagă durerea din jurul lor.
Nu m-am uitat până acum la faptul că strălucirea din acele momente mă ține agățată de ele și nu-mi dau voie să trăiesc altele și mai strălucitoare.
Și cel mai greu nu e să dau drumu la durere, ci la momentele de strălucire din durere. Cine aș fi eu fără strălucirea pe care am căpătat-o în drumul prin durere?
Asta e întrebarea la care îmi voi răspunde în zilele următoare.
Până atunci, Buen Camino
