De azi pornesc spre… El Camino fără laptop și fără Pufarin.
Am aterizat de câteva ore la Santiago de Compostela, plecată de la 6.50 AM din Otopeni și nu-mi vine să cred că se întâmplă…
Din 2022 mi-am dorit să fac acest drum, însă profesionalul a interferat cu planurile mele. Anul acesta era planificat pentru octombrie, dar am ales să iau o pauza de gașca cu care mă plimb din 2019 pe a face ordine și echilibra percepțiile pe care le aveam în cadrul acelui mediu. Când am făcut această alegere, cel mai tare m-a durut faptul că renunț la acest drum.
La câteva zile după, agenda mea s-a umplut cu un curs, unde-s facilitator, ce se suprapunea fix pe perioada respectivă. Mi-am spus că acest drum nu e pentru mine, că nu-s pregătită, altfel ar curge lucrurile.
Poate la anu’
La nici 2 săptămâni am primit un telefon. Pe măsură ce ascultam îmi venea să țopăi și să plâng de bucurie în același timp. Oportunitatea de a merge pe Camino venea spre mine mai devreme decât mi-am putut imagina, cu provocările de rigoare, printre care și o gașcă de oameni cu valori comune cu ale mele, însă necunoscuți în proporție de 80%. Introverta de mine și-a luat nițică panică, apoi s-a liniștit, pentru că tăcerea e definitorie pe Camino.
În ziua aia am găsit și bilete de avion repede și am început planificarea pentru acest drum spiritual pe care mi-l doresc de 2 ani, chiar dacă nu-i varianta lui completă, ci doar vreo de 120 km de mers pe jos
Până acum totul a curs şi a fost uşor, lucru ce îmi spune că aşa va fi până la capăt.
Am zburat cu Wizz care au decolat la timp şi au aterizat cu 30 de minute mai devreme, încât am avut timp să prind zborul spre Compostela fără să mă stresez sau să alerg prin aeroport.
Inclusiv vremea e atipic de răcoroasă pentru această perioadă, doar 20 de grade, deci drumul deja mă aşteaptă cu răcoarea pe care o iubesc.
Dacă mai aveam vreun dubiu că pot materializa ușor și repede ceea ce-mi doresc și e aliniat cu mine, acum sigur nu mai am.
Am lacrimi în ochi, recunoștință în suflet și abia aștept să încep această călătorie ce se potrivește cu un moment al vieții mele în care închid bucle deschise acum 3, 7 și 10 ani.
Se spune că devii alt om după Camino…
Ei bine, eu sunt pregătită să transform tot ce nu mai e aliniat cu mine. Mi-am setat o singură intenție pentru următoarele zile: să vină spre mine, ușor și blând, TOT ce am nevoie în această etapă a vieții mele.
Am auzit multe povești cu pelerini ce au renunțat după 1 zi. Nu mă sperie să fiu eu cu gândurile mele în tăcere – asta-i starea mea preferată, nici 20-30 de km de parcurs pe jos zilnic, nici alte experiențe din viața de pelerin.
Din perspectiva mea, atâta timp cât sunt prezentă în ACUM și AICI, conectată profund eu cu mine și cu Divinitatea – în orice formă ar fi ea – am tot ce e nevoie ca să mă bucur de tot ce urmează.
Ce se întâmplă aici, în online?
Am planificat să apară o parte dintre postările cu care te-am obișnuit deja, inclusiv următorul episod de podcast. Deci, conținut, cel puțin de luni-joi, va fi.
În rest, o să aflăm împreună, pentru că prima lecție venită spre mine chiar în drum spre acest parcurs spiritual e despre renunțarea la control. Şi cei apropiație mie ştiu că numele meu de cod e: Dom’şoara Control freak. Vedem dacă la întoarcere mai am acest nume sau nu.
Aș vrea să promit că voi scrie zilnic despre această experiență, însă nu știu dacă voi face asta. Am un cod al meu prin care cele mai personale lucruri nu ajung în online, iar această călătorie o consider una mai mult decât intimă. Voi vedea în funcție de cum și ce simt, ce ajunge aici, la story sau într-o postare. În jurnalul meu de pe telefon sigur voi aduna gândurile, trăirile și tot ce va fi, la fiecare final de seară.
Încă nu știu cât voi fotografia sau cât voi filma. Nu vreau să mă distragă nimic din a-l simți și trăi în profunzimea lui.
Acestea fiind spuse, Buen Camino.
