Pe lângă propriile trăiri am privit drumul pe Camino din toate unghiurile posibile și azi vreau să scriu câteva rânduri despre oamenii de pe acest drum.
Sunt pelerinii de pe traseu care indiferent de câtă oboseală duc pe ei, în secunda în care te văd li se luminează chipul, zâmbesc și îți urează „Buen Camino”
Sunt oamenii ce au case pe traseu și lasă afară, agațat de clanța de la ușă o pungă cu pâine sau orice altceva de ronțăit pentru pelerini.
Sunt cei care au făcut mici locuri de unde poți lua biscuiți, apă, fructe și lăsa 1-2 euro într-o cutiuță, ca donație.
Sunt cei care servesc la localuri, de multe ori chiar proprietarii care pe lângă ce comanzi îți mai oferă ceva în plus, din partea casei, de la alcool până la ronțăieli.
E o bucurie pe aceste drumuri pe care n-am mai văzut-o în alte locuri. Până și în avion ce m-a dus și m-a adus de la Santiago a fost muzică. Mi s-a părut genial.
Și mai sunt cei care au un marker la ei și lasă diverse mesaje pe drum, pe pietre sau în diverse locuri unde se poate scrie. Acele mesaje sunt fix ce ai nevoie. Când voie parcurge iar Camino, îmi voi lua și eu un marker pentru a scrie pentru alți pelerini.
E multă iubire pe acest drum și oamenii ți-o oferă în diverse moduri.
Au fost 2 albergue unde proprietarii ne-au îmbrățișat la plecare dimineața și alții chiar și la sosire, fără să le pese de transpirație, praf sau hainele ude. Într-o seară, când urma să plec la Finisterre sus pe un deal, una dintre gazde a sesizat că sunt cam subțire îmbrăcată pentru drumul ce urma să-l parcug și mi-a adus un hanorac. Oamenii de aici te văd, se conectează cu tine și îți oferă exact ce vei avea nevoie pentru a ajunge la destinația finală. De multe ori îți preîntâmpină nevoile.
Acum, îmi pare rău că n-am făcut poze cu fiecare dintre ei, însă îi port în sufletul meu și le sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-au oferit, și în special pentru lecția de a da cu sufletul deschis și de a te conecta fără frica de a fi respins.








